miercuri, 16 ianuarie 2013

Eveniment 20 ianuarie 2013


Consiliul Judeţean va organiza Spectacolul „Trecut-au anii...”


Duminică, 20 ianuarie, începând cu ora 19.00, la finalul Săptămânii Mihai Eminescu, Consiliul Judeţean Iaşi va organiza Spectacolul „Trecut-au anii...”. Evenimentul va avea loc la Palas Atrium şi va dura aproximativ două ore. „Este un eveniment foarte frumos, organizat în cinstea poetului nostru naţional. Vom avea doi invitaţi speciali. Este vorba despre actorul Ion Caramitru, Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, care va recita selecţii din poeziile eminesciene, şi poetul Nicolae Prelipceanu, câştigătorul Premiului Naţional de Poezie <<Mihai Eminescu>> din acest an. Recitalurile de versuri vor fi acompaniate de extraordinarul cor al Filarmonicii <<Moldova>>, condus de maestrul Doru Morariu. Aşteptăm ieşenii să participe în număr cât mai mare”, a anunţat dl. Cristian ADOMNIŢEI, Preşedintele Consiliului Judeţean. Intrarea este liberă.

Consiliul Judeţean se implică în renaşterea vieţii culturale ieşene, anul trecut, în perioada 27 – 29 noiembrie, fiind organizată seria de evenimente „Zilele I. L. Caragiale la Iaşi”.

Sursa: Consiliul Judetean Iasi